










La data de 14 iunie a.c., în jurul orei 07:30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț, în timp ce efectuau activități de supraveghere și control al traficului rutier, în Roznov, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din Neamț.
S-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, acesta a prezentat pentru control un permis de conducere emis de autoritățile din Cehia, iar în urma verificărilor efectuate de polițiști s-a constatat faptul că, bărbatul în cauză nu deține permis de conducere valabil. În cauză polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.