













Pe fondul schimbărilor legislației în România și în Uniunea Europeană, dar și odată cu evoluția tehnologiei, companiile au nevoie de o verificare periodică a criteriilor legate de protejarea mediului înconjurător, managementul deșeurilor și alte aspecte asemănătoare, în conformitate cu legislația de mediu actuală.
Verificarea periodică a respectării cerințelor de mediu este foarte importantă. Motivele sunt pe de o parte penalitățile/amenzile ce pot fi aplicate pentru nerespectarea obligațiilor din acest domeniu, dar și relația cu furnizorii/clienții, aceștia devenind foarte atenți la aspectele de mediu și modalitățile de reducere a amprentei ecologice.
De ce este nevoie de un audit de mediu?
Auditul de mediu este procesul complex prin care o echipă de specialiști evaluează situația actuală legată de activitățile companiei cu impact asupra mediului, a modalității de respectare a legislației de mediu, atât pentru procesele tehnologice realizate pe amplasament., cât și a documentelor deținute, identificând neconformitățile și propunând soluții de conformare, prevenire, reducere sau înlăturare a efectelor impactului generat de companie asupra mediului.
Auditul de mediu Auditeco este realizat cât mai responsabil pentru a identifica gradul de conformare cu legislația de mediu în vigoare și punând în practică cele mai bune măsuri pentru îmbunătățirea performanței de mediu.
Cum se desfășoară un audit de mediu?
Un audit de mediu realizat de profesioniști începe cu stabilirea echipei de verificatori în funcție de specificul activității evaluate (industrie, comerț, managementul deșeurilor etc), urmând să se stabilească cu beneficiarul zonele/procesele tehnologice și documentele necesare verificării. Procesul continuă cu vizitarea spațiilor de lucru/depozitelor/liniilor de producție, verificarea documentației deținute și verificarea respectării tuturor cerințelor legislative în domeniul protecției mediului, specifice activităților desfășurate de beneficiar.
În privința verificării amplasamentului, sunt identificate procesele tehnologice cu un potențial impact asupra mediului, intrările de materii prime, tipurile de deșeuri generate, zonele de generare și depozitare temporară a deșeurilor, depozitarea substanțelor chimice periculoase, tipurile și cantitățile de ambalaje puse pe piață, instalațiile pentru retenția/dispersia poluanților, tipurile de produse, etc.
Auditeco.ro, firma de audit și consultanță de mediu înțelege importanța conformării companiilor cu cerințele legale de mediu și sănătate, oferind soluții profesionale, optime și rapide la problemele de mediu ale organizațiilor.
Un audit de mediu este necesar și într-un proces de due diligence. Scopul este identificarea oricăror revendicări sau obligații, ca urmare a deteriorării calității mediului. Poate fi cazul de posibile contaminări ale solului și apelor subterane, determinate de unele activități actuale sau mai vechi realizate în spațiul ce face obiectul de tranzacție.
Toate serviciile incluse într-un audit de mediu urmăresc ca întreg procesul să conducă la îmbunătățirea conformării cu cerințele legislative, la anticiparea și reducerea unor riscuri viitoare asociate și la eficientizarea costurilor de conformare. Auditeco GES își va sprijini clienții în a înțelege sensul cerințelor legale naționale și europene, pentru a le putea aplica în mod relevant în propriile activități.
Obtine un audit de mediu de la Auditecoși vei beneficia de toate serviciile globale de mediu pentru a fi sigur că afacerea ta este în parametri normali și respectă reglementările de mediu.