












Astăzi, 8 martie, Grupului de Comunicare Strategică, instituit la nivel național în urma apariției Coronavirusului în România, autoritate cu putere de decizie și control, dă un ordin, la ora 12.00, care în introducere sună cam așa:
„Începând de astăzi, 8 martie 2020, sunt interzise manifestările publice sau private, în spații deschise sau închise, cu un număr de participanți mai mare de 1000 de persoane.
Această măsură este obligatorie, la nivel național, pentru toți agenții publici și privați și nu este supusă negocierii, excepțiilor, neputând fi amânată.
De asemenea, evenimentele la care este estimată participarea unui număr mai mic de persoane pot fi organizate doar după obținerea aprobării de la Direcțiile de Sănătate Publice locale.
Acceptul sau refuzul organizării va fi transmis în baza unei analize care ține cont de natura evenimentului, grupa de vârstă a participanților, modalitatea în care participanții ajung la eveniment și durata deplasării către eveniment, dacă există posibilitatea ca la eveniment să participe persoane pentru care există posibilitatea să fi fost în zone de risc sau să fi intrat în contact cu persoane contaminate.
Această decizie este valabilă până la data de 31 martie 2020 pe întreg teritoriul național al României și există posibilitatea prelungirii, în funcție de evoluția situației.
De asemenea, în aceeași perioadă, nu vor mai fi organizate stagii de practică în spitale pentru studenții la medicină și farmacie, cu excepția situațiilor de voluntariat în sprijinul medicilor.
În aceeași perioada, până la 31 martie a.c., aparținătorii pacienților nu pot efectua vizite în spitale.
Vă informăm că a fost realizată și aprobată procedura de suspendare a cursurilor în unitățile de învățământ în cazul apariției cazurilor de COVID – 19 (coronavirus) în respectivele unități. Procedura este utilă pentru luarea măsurii de suspendare a cursurilor în mod rapid și unitar, prin decizie a comitetului județean pentru situații de urgență.”
Ce se întâmplă cu petrecerile de Ziua Femeii, în desfășurare acum sau care vor începe în această seară?
Conform ordinului, în cazul adunărilor (petrecerilor organizate) cu un număr mai mic de persoane, decât 1000, este nevoie de un aviz de desfășurare de la DSP, aviza care se dă în urma unei analize care trebuia efectuată din timp „care ține cont de natura evenimentului, grupa de vârstă a participanților, modalitatea în care participanții ajung la eveniment și durata deplasării către eveniment, dacă există posibilitatea ca la eveniment să participe persoane pentru care există posibilitatea să fi fost în zone de risc sau să fi intrat în contact cu persoane contaminate.”
Nu a fost timpul necesar să se obțină astfel de avize, în cazul petrecerilor de Ziua Femeii – 8 martie. Cum se procedează în acest caz sau pe viitor când avem astfel de cazuri?
Ce se întâmplă de acum încolo cu participarea la slujbele din biserici, ținând cont că este o perioadă de post cu multe astfel de manifestări specifice?
La fel ca în cazul oricărei adunări cu un număr mai mic de persoane, sub 1000, este nevoie ca în serile sau zilele când au loc slujbe, Biserica să obțină aviz de desfășurare de la DSP.
Hotărârea poate stârni zâmbetul unora dar urmează o altă întrebare.
Dacă în urma unor asemenea manifestări va rezulta un caz de infectare cu coronavirus, persoane declarând că a participat la Ziua Femeii sau la slujbă, ce se va întâmpla?
Prefectura Neamț, oficial, în urma apariției ordinului de la nivel central ar fi trebuit să emită o completare în care să se lămurească toate aceste lucruri.