










Luni, 1 aprilie 2019, a avut loc la București reuniunea structurilor de Poliție Locală și a conducătorilor serviciilor de încasare a taxelor si impozitelor locale pentru a discuta despre îmbunătățirea procedurilor de încasare a amenzilor și creșterea colaborării între structurile de Poliție Locală și serviciile de încasare a taxelor și impozitelor locale.
La eveniment au participat Robert Sorin Negoiță-Președinte AMR, Primarul Sectorului 3, Dan Marinescu – Director General al Direcției Generale de Administrație Publică MDRAP, experți si consultanți AMR, peste 60 de reprezentanți ai structurilor de Poliție Locală și DITL din cadrul primăriilor municipiilor reședință de județ.
Pe ordinea de zi s-au aflat următoarele subiecte:
- Analiza comparativă a execuției pe venituri pentru anii 2017 si 2018 cu bugetul aprobat/proiectul de buget la partea de venituri pentru anul 2019.
- Propuneri privind modificări la Codul Fiscal – Titlul IX Impozite și Taxe Locale.
- ”Considerații referitoare la dezvoltarea strategică a capacităților Poliției Locale”. – studiu privind propunerile de îmbunătățire a activității Poliției Locale – constituirea Corpului Profesional al Polițiștilor Locali în cadrul AMR
- Dezbateri privind proiectul de modificare a Legii 155 / 2010 – Legea Poliției Locale
Ca urmare a dezbaterilor, Corpul Specialiștilor în Buget-Finanțe, Contabilitate, Impozite și Taxe Locale au stabilit care sunt prioritățile pentru sustenabilitatea bugetelor locale:

- Inaintarea urgenta spre dezbatere publica si aprobare a Codului Finantelor Publice Locale si stabilirea, prin acesta , in mod transparent si clar a unei cote din impozitul pe venit ce se va repartiza anual Municipiilor si celorlalte unități administrativ teritoriale, in procent fix si garantat pe minim 7 ani.
- Corpul Specialiștilor în buget-finanțe, contabilitate, impozite și taxe locale nu este de acord cu stabilirea prin legea bugetului de stat a prioritatilor la platile ce se efectueaza din bugetele locale
- Modificarea bugetului de stat pe anul 2019 astfel încât „Estimarea impozitului pe venit și a veniturilor proprii din impozite și taxe locale să cuprindă și sumele încasate anterior publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I și să se comunice unităților administrativ-teritoriale în termen de 5 zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I. Estimarea veniturilor proprii din impozite si taxe locale sa se faca de catre directiile de impozite si taxe locale ale unitatilor administrative teritoriale , in conditiile prevazute de Legea nr. 273/2006, Legea Finantelor Publice Locale”
- Avand in vedere faptul ca impozitul pe venit se incaseaza la nivel central si se repartizeaza in cote catre nivelul local, este necesara transparenta in ceea ce priveste sumele incasate la nivelul fiecarui UAT din impozitul pe venit prin transmiterea acestor informatii catre ordonatorii principali de credite in mod automat la sfarsitul fiecarei luni.
Concluziile discuțiilor din cadrul reuniunii de lucru se vor constitui într-un punct de vedere comun, care urmează să fie susținut de către AMR în cadrul dezbaterilor parlamentare viitoare și care vor fi transmise Guvernului României. Sursa: AMR