Cât am fi dispuși să plătim pentru a derula timpul cu doar câteva secunde astfel încât conduita noastră în trafic să nu își mai producă efectele?
„Cum ar fi fost dacă …?” este întrebarea care se regăsește în mintea tuturor, celor care au fost implicați într-un eveniment rutier, fie că este vorba de pietoni, bicicliști sau de conducători auto.
În perioada 16 – 22 septembrie a.c., la nivel județului Neamț, polițiștii rutieri vor acționa în cadrul Proiectului ROADPOL – Safety Days, pentru reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora.
În această perioadă, la nivel european, se va desfășura operațiunea „Focus on the road”, înscrisă în Programul Operațiunilor Europene 2021 al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), al cărei obiectiv principal este reprezentat de sancționarea abaterilor la regimul rutier de natură a distrage atenția de la conducere, având în vedere pericolul în care este pusă siguranța deplasării pe drumurile publice.
În cadrul acestei campanii, la data de 20 septembrie a.c., polițiștii rutieri au realizat o acțiune punctuală, de conștientizare a participanților la trafic cu privire la consecințele unei conduite nedorite.
Cât de grav ne pot afecta câteva secunde de neatenție, câțiva km/oră în plus sau consumul de băuturi alcoolice, în orice cantitate, atunci când urmează să conducem un autovehicul? acestea au fost temele de reflecție oferite participanților la trafic.
Am surprins reacțiilor lor, mai mult decât grăitoare, și am realizat un material video astfel încât participanții la trafic să devină conștienți de faptul că timpul nu poate fi derulat înapoi, decât în cazul unui montaj video.
Nu vă jucați sănătatea la ruletă! este îndemnul polițiștilor nemțeni.
Comunicat de presă IPJ Neamț