










Duminică, 19 noiembrie 2023, începând cu ora 19:00, va avea loc acţiunea „Un milion de stele” organizată de Asociaţia Centrul Diecezan Caritas Iaşi la Catedrala Romano-Catolică „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi.
Un milion de stele este o iniţiativă Caritas ce se desfăşoară în mai multe ţări europene în fiecare an înainte de Crăciun. În timpul evenimentului, se aprind candele în spaţii publice, piaţete, fiecare lumânare reprezentând un simbol de solidaritate pentru o persoană aflată în nevoie.
Evenimentul este organizat în contextul Zilei Mondiale a Săracilor, având un impact deosebit asupra comunităţii: sensibilizare pentru ajutorarea celor care trăiesc în sărăcie, a celor marginalizaţi social, singuri sau bolnavi, a celor loviţi de catastrofa războiului.
Simbolul lumânărilor pe care le vom aprinde în forma siglei Caritas, ca semn al credinţei şi al speranţei ce ne unesc în misiunea pe care o avem, devin darul cel mai frumos şi profund pe care îl putem face în aceste timpuri de grea încercare. Lumina candelelor este asociată cu iubirea faţă de aproape şi totodată cu aprinderea unei speranţe pentru o viaţă mai bună.
În cadrul acestui eveniment de suflet, va fi organizat un stand cu obiecte tradiţionale specifice Crăciunului, realizate manual de voluntarii şi personalul Caritas.
Campania Un milion de stele se desfăşoară în aceeaşi zi şi în alte 20 de locaţii din dieceză:
Adjudeni: Parohia „Coborârea Sfântului Duh”
Buhonca: Parohia „Înălţarea Sfintei Cruci”
Buruieneşti: Parohia „Sfântul Ioan Muncitorul”
Roman: Parohia „Fericitul Ieremia Valahul”
Roman: Parohia „Inima Neprihănită a Mariei”
Roman: Parohia „Isus, Bunul Păstor”
Roman: Parohia „Sfânta Tereza a Pruncului Isus”
Rotunda: Parohia „Sfântul Francisc din Assisi”
Sagna: Parohia „Înălţarea Domnului”
Săbăoani: Biserica „Sfântul Mihail Arhanghelul”
Suceava: Parohia „Sfântul Ioan Nepomuk”
Tămăşeni: Parohia „Sfânta Fecioară Maria, Regină”
Sute de candele ale solidarităţii vor fi aprinse pentru a reprezenta, simbolic, o persoană care se confruntă cu neajunsurile şi excluziunea socială.
Sursa: ercis.ro