ISU Neamț transmite că astăzi, „la ora 12:52, pompierii au fost înștiințați despre un accident rutier produs pe DN 15D în localitatea Bozienii de Sus din comuna Ruginoasa. În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau cinci persoane.
La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM din cadrul Detașamentului Roman.
Până la sosirea forțelor de intervenție persoanele aflate in cele două autoturisme s-au autoevacuat. Echipajul SMURD TIM a preluat o femeie de 39 de ani și un copil de 3 ani pentru acordarea îngrijirilor medicale și transportul la CPU Roman.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier.”
„Astăzi, 6 iulie, în jurul orei 13.00 polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul National 15 D, în localitatea Bozienii de Sus.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 55 de ani, din Ruginoasa, conducea un autoturism pe sectorul de drum anterior menționat, ar fi intrat în coliziune, cu un autoturism condus de către o femeie de 39 de ani, din Roman (nerespectare semnificație indicator Oprire).
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea femeii de 39 de ani și a unui minor de 3 ani, pasager în autoturismul condus de aceasta.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, transmite sinsp. Ciofu Ramona – IPJ Neamț.