











Un polițist din cadrul Poliției municipiului Roman a devenit eroul zilei pentru comunitatea în care își desfășoară activitatea, după ce a salvat doi oameni dintr-un autoturism cuprins de flăcări.
Astăzi, 12 martie, în jurul orei 11.30, colegul nostru agent șef adjunct de poliție Rusu Constantin din cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției municipiului Roman, ne-a demonstrat că reacția potrivită la momentul potrivit pentru salva vieți.
În timp ce acesta se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza municipiului Roman, a observat faptul că un autoturism ce era staționat pe partea carosabilă a DN 2-E85, a fost cuprins de flăcări în partea inferioară, iar în interiorul acestuia se aflau două persoane, ce păreau a fi blocate.
Imediat, agentul de poliție a deschis portierele autovehiculului și a evacuat cele două persoane aflate în pericol, totodată încercând să lichideze incendiul cu două stingătoare.
Existând riscul ca autoturismul să explodeze, agentul de poliție a blocat sensurile de circulație ale DN 2 – E 85, pentru a evita extinderea incendiului și la alte autoturisme și a solicitat prin Serviciului de urgență 112 intervenția pompierilor.
La scurt timp, vehiculul a explodat, fiind cuprins de flăcări în totalitate. Incendiul izbucnit a fost lichidat de pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” Neamț.
Agentul de poliție și-a riscat viața și fără să stea pe gânduri a scos doi oameni aflați într-o situație de risc, dintr-un autoturism care putea oricând exploda, iar pentru asta îl felicităm!
Comunicat de presă IPJ neamț
„O experiență care se putea termina tragic și o stare de deplină mulțumire sufletească. Imaginile vorbesc de la sine despre ceea ce a fost acolo, iar colegul nostru, Rusu Constantin din cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției municipiului Roman, județul Neamț, le-a trăit din plin.
S-a întâmplat azi, fiind în timpul serviciului, unde este și în acest moment (Serviciu ușor!).
A văzut mașina cuprinsă de flăcări și a reușit să scoată din ea cele două persoane, ce păreau a fi blocate. La scurt timp, vehiculul a explodat, fiind cuprins de flăcări în totalitate.
Constantin, ți-ai riscat viața pentru a salva alte două, iar pentru asta…RESPECT!” – Sindicatul Europol Neamț