După ce a nemulțumit și au adus în pragul falimentului firmele ce își desfășoară activitatea în spațiile comerciale de pe Bulevardele Traian și Decebal, ca urmare a desființării locurilor de parcare, administrația liberală lovește din nou.
Obișnuită să ia măsuri restrictive fără să ofere alternative, conducerea orașului a decis să mai nemulțumească o categorie de oameni ce munceau pentru a-și câștiga o pâine. Este vorba despre operatorii economici și persoanele fizice care dețin autoutilitare și care nu au voie să mai folosească parcările din Piatra-Neamț (fie cu plată sau de reședință), deși plătesc taxe și impozite mai mari.
Cu alte cuvinte, e bine că dați bani la buget, dar ieșiți afară din oraș!
Este necesar ca toate aceste nedreptăți să fie corectate iar această administrație care parcă lucrează doar împotriva cetățenilor să plece acasă!
Adrian Niță – prefectul județului Neamț