„Municipiul Romanul intră în sărbătoare! Vă invit, dragi romașcani, să trăim împreună bucuria unor momente frumoase!
După doi ani, în care toate activitățile cu public au fost suspendate, avem acum posibilitatea de a ne reîntâlni și a sărbători, conform tradiției noastre, Zilele Municipiului Roman – ajunse în acest an la ediția cu numărul 12.
Alături de colegii din Primăria Municipiului Roman, am creionat un program amplu, în care primează aprecierea valorilor noastre, a personalităților, punem în prim-plan excelența în educație și sport, bucurându-ne totodată de concerte deosebite în aer liber.
Sunt convins că vom trăi momente frumoase, amintiri care vor rămâne în sufletul nostru, al celor care iubesc Romanul, valorile istorice și culturale”, precizează Leonard Achiriloaei, primarul municipiului Roman.
Duminică, 22 mai 2022 – ZIUA CAMPIONILOR
Ștrandul Municipal, de la ora 11:00 – Festivalul iubitorilor de câini, ediția I – ziua a doua
Piața Roman-Vodă, de la ora 17:00 – Show Sportiv iar de la ora 19:00 – Spectacol de muzică populară: tinere talente locale, Alexandra Chițimuș, Iulia Zavate, Ștefan Enășel Romașcanul, TRUPA ALESIS