După cum ne informează administratorii obiectivului, în săptămâna 13 – 19 iunie, au fost înregistrate în ștrand 3.877 persoane, realizându-se încasări care totalizează 45.950 lei.
Sâmbătă, 18 iunie, au intrat în ștrandul din Roman 155 de persoane, înregistrându-se încasări de 2.200 lei.
Duminică, 19 iunie, au intrat în ștrandul din Roman 1.720 de persoane, înregistrându-se încasări de 24.660 lei.
În aceeași perioadă de referință, au fost închiriate 59 de foișoare pentru care s-au încasat 3.330 lei.
Sâmbătă, 18 iunie, au fost închiriate 11 foișoare – 808 lei iar duminică, 19 iunie, 26 de foișoare – 1.294 lei.
Vineri, 10 iunie, a debutat noul sezon estival în Ștrandul Municipal din cadrul Complexului Sportiv și de Agrement „Moldova”.
Serviciile din cadrul Complexului Sportiv și de Agrement „Moldova” sunt asigurate de 26 de angajați, inclusiv salvamari. De asemenea, la punctul de prim ajutor se va afla personal calificat.
Programul de funcționare este de Luni până Joi, între orele 09:00 – 21:00, iar de Vineri până Duminică, între orele 09:00 – 22:00.
Prețul unui bilet de intrare, de luni până joi, este de 6 lei pentru copii și 12 lei pentru adulți, iar de vineri până duminică, 10 pentru copii, respectiv 20 de lei pentru adulți.
Pe pagina de WEB a Primăriei Roman puteți urmări imagini în direct din Ștrandul Roman, la următorul link:
https://www.webcamromania.ro/webcam-piscine/webcam-strand-roman/