


În scurt timp, primarul ales Leonard Achiriloaei își va prelua oficial mandatul de primar al Municipiului Roman. În cadrul unei conferințe de presă, domnia sa a precizat care sunt prioritățile și unde va interveni pentru îmbunătățirea activității.
„Având în vedere perioada prin care trecem, vreau să vă spun că prioritare pentru mine, la început de mandat vor fi Sănătatea și Învățământul, din Roman.
Este nevoie de sprijin pentru aceste sectoare, este nevoie de implicare maximă pentru rezolvarea problemelor care mai sunt.
În acest moment este o presiune foarte mare pe spitalul de la Roman și trebuie să avem în prim plan sprijinirea activității medicale”, a declarat Leonard Achiriloaei, primarul ales al municipiului Roman.