








În clădirea fostului Bancpost Roman, la etajul patru, Corina Elena Vieriu a realizat un centru educațional pentru copii. Obiectivul a fost inaugurat duminică, 12 martie, în prezența oficialităților locale și județene.
Alături de Corina Elena Vieriu a stat soțul său, Mădălin Vieriu, cel care a sprijinit realizarea acestui vis.

„De foarte mulți ani țin în sertar un vis și cum o persoană dragă mie mi-a zis nu demult, că visele nu se țin în sertar, mi-am făcut curaj să ii dau aripi să zboare!
EDU PLAY HUB este un cuib, așa cum îl alint eu, cu ateliere recreative și educație non-formală, unde puii mici de om își pot dezvolta abilități și talente cu ajutorul profesorilor implicați. Copiii învață să se exprime liber la pictură și arte vizuale sau actorie, se pot distra învățând limbi străine, pot reconstrui lumea cu piesele de șah, din instantanee fotografice, din piese Lego sau folosind mijloace de programare.
EDU PLAY HUB îndeamnă tânără generație să aibă curajul să își pună creativitatea în slujba realității”, ne spune într-o scurtă prezentare Corina Elena Vieriu.

Panglica inaugurală, a fost tăiată de primarul municipiului Roman și Corina Elena Vieriu, sufletul EDU PLAY HUB Roman. Momentul festiv a fost urmărit atent de Dana – Lăcrămioara Păiuș, inspector general adjunct la ISJ Neamț și de lectorii cluburilor/cursurilor care vor funcționa în cadrul EDU PLAY HUB Roman.

În cadrul EDU PLAY HUB Roman vor fi desfășurate următoarele activități: curs de șah, atelier de pictură și desen, atelier muzical, ateliere recreative, curs de engleză, Master Class, Active Kids și pot fi organizate evenimente.

Modalități de înscriere :
- Prin mesaj pe pagina de Facebook EDU PLAY HUB
Apel telefonic – 0747.370172 ( Vieriu Corina Elena)

„Ideea realizării acestui obiectiv mi-a venit în momentul în care am devenit mamă și am întâmpinat dificultăți în a găsi astfel de ateliere și cursuri pentru copii, în special pentru cei mici, începând cu vârsta de doi ani.
EDU PLAY HUB Roman se dorește a fi un club al copiilor, cu ateliere, cursuri, evenimente, etc..
Aici, copiii și părinții pot găsi Atelierul de pictură și desen, cu dl. instructor dl. Viorel Maxim, avem cursuri de șah, cu dl. instructor Mihai Ionuț Gânju, avem cursul de AerobicFit, cu instructor Alina Ramona Știrbu, avem ateliere recreative, pentru timpul liber al copiilor, clubul de Engleză, cu dl. profesor Adrian Iva, iar din toamnă, inițiem un After School.
Centru nostru va funcționa după amiaza, după ora 16.00 și este necesară rezervare/programare, pe bază de abonamente”, a precizat Corina Elena Vieriu, managerul EDU PLAY HUB Roman.

Conducerile Primăriei Roman și a Inspectoratului Școlar Județean Neamț au adresat felicitări și au apreciat inițiativa familiei Corina și Mădălin Vieriu care a investit într-un obiectiv dedicat instruirii copiilor.
„Adresez felicitări familiei Vieriu pentru această inaugurare și pentru inițiativă. Știm cu toții ce greu este să intri în această zonă de business, ca alocare de resurse financiare cât și umane.
Cred în inițiativa cestor tineri, familia Vieriu, în planurile lor de organizare și în proiectele care vor fi derulate în cadrul acestui club al copiilor de toate vârstele. Vedem alături de ei profesori, instructori deosebiți care se vor implica în educația celor mici, un lucru benefic pentru comunitatea noastră.
Administrația locală va sprijini permanent aceste activități care pot aduce o educație suplimentară copiilor. Invit familiile romașcane, care au copii, să se adreseze acestui centru, foarte bine poziționat, pentru înscrierea copiilor la cursurile ce se vor desfășura aici”, a declarat Leonard Achiriloaei, primarul municipiului Roman.

„Inspectoratul Școlar Județean salută astfel de inițiative și sprijină aceste proiecte. Cadrele didactice care își vor desfășura activitatea aici sunt cadre didactice cu experiență, care știu să aplice toate metodele moderne de învățare pentru atragerea copiilor în actul educațional – distractiv.
Aceste activități extrașcolare vin în întâmpinarea părinților care doresc mai multă implicare pentru copiii lor și care doresc petrecerea timpului liber într-un mod plăcut.

Văd că se vor desfășura aici multe cursuri și foarte diversificate, un lucru deosebit pentru copii care doresc să-și dezvolte mau multe abilități, în afara timpului petrecut la școală”, a precizat și Dana – Lăcrămioara Păiuș, inspector general adjunct la ISJ Neamț.
