













În fiecare an, în ultima sâmbătă din luna martie, milioane de oameni, instituții și companii sting luminile timp de o oră, alăturându-se celui mai mare eveniment de mediu din istorie – Earth Hour/ Ora Pământului. Ediția a 17-a va avea loc sâmbătă, 25 martie 2023, la ora 20:30.
Și administrația locală din Roman a pregătit o serie de activități dedicate „Orei Pământului”.
Cu acest prilej, toți romașcanii sunt invitați să participe sâmbătă 25 martie, începând cu ora 16:00, la activitățile ce se vor desfășura în Piața Roman-Vodă:
• un labirint de orientare sportivă – în intervalul orar 16:00 – 19:30
• aprinderea unor candele și realizarea semnului evenimentului „60+” în fața statuii lui Roman Mușat din Piața Roman -Vodă – în intervalul orar 20:00 – 20:15
• un tur ciclist – în intervalul orar 20:30 – 21:30
Traseul turului ciclist este următorul:
– Piața Roman-Vodă (parcarea din fața Primăriei municipiului Roman) – b-dul. Roman-Mușat către giratoriul Florilor –– str. Mihai Viteazul – către giratoriul Sagna – str. Islazului – str. Bogdan Dragoș – str. Renașterii – str. Matei Millo – str. Moldovei – str. Vasile Lupu – Complexul de Agrement Moldova – str. Victor Hugo – str. Alexandru cel Bun – b-dul. Roman Mușat – parcarea din fața Primăriei Municipiului Roman.
Pentru turul ciclist, participanții trebuie, să aibă vârsta minimă de 14 ani și să dețină actul de identitate asupra lor, să poarte echipament corespunzător de protecție și avertizare (căști, veste reflectorizante). Bicicletele trebuie să fie echipate complet pentru circulația pe timp de noapte pe drumurile publice.