În ziua de 04 ianuarie a.c., Biroul Rutier Roman a organizat o acțiune, în care au fost angrenați și polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, în vederea combaterii ilegalităților săvârșite de către taximetriști precum și a faptelor ce afectează siguranța persoanelor, avutul public și privat.
În urma controalelor desfășurate în trafic, polițiștii au aplicat taximetriștilor 10 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea dispozițiilor legale privind transportul public de persoane în regim de taxi-lipsa emiterii de bonuri fiscale, nefolosirea centurii de siguranță, staționarea neregulamentară). În toate cazurile, polițiștii au testat conducătorii de taxi, rezultatele fiind negative.
Totodată, în cadrul acestei acțiuni, au fost sancționați și patru pasageri conform articolului 52 din Legea 38/2003, pentru nerespectarea obligației de a solicita, ridica și păstra bonul fiscal, la coborârea din taxi.
Sursa: IPJ Neamț Foto: arhivă