












Accident rutier în comuna Pipirig
Ieri, la ora 08:55, prin apel la 112 a fost anunțat un accident rutier produs în satul Leghin din comuna Pipirig. În accidentul rutier au fost implicate un autoturism în care se aflau trei persoane și o autoutilitară în care se aflau șase persoane. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Târgu-Neamț, IPJ și SAJ – Substația Târgu-Neamț. Toate persoanele s-au autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție. La locul evenimentului a oprit și echipajul SMURD de la Poiana Teiului care se întorcea de la un caz, pentru a acorda îngrijiri medicale victimelor. Patru persoane (un băiat de 12 ani, o fată de 18 ani și două femei de 36 și 70 de ani) au primit îngrijiri medicale de la echipajele medicale, ulterior fiind transportate la CPU al Spitalului Orășenesc Târgu-Neamț. Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier.
„La data de 15 februarie a.c., în jurul orei 8:50, polițiștii din Târgu Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în comuna Pipirig. Cu ocazia deplasării la fața locului și a cercetărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din Mureș, conducea o autoutilitară pe DN 15, în localitatea Leghin, pe un sector de drum în curbă, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie, în vârstă de 36 de ani, din Pipirig. În urma evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto și a altor 5 persoane, cu vârste cuprinse între 12 și 69 de ani din ambele autoturisme. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, transmite IPJ Neamț.
Accident rutier în comuna Piatra Șoimului
Vineri, prin apel la 112, la ora 23:20, a fost anunțat un accident rutier produs în comuna Piatra Șoimului. Un autoturism în care se afla doar conducătorul auto a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și prim ajutor și o ambulanță SMURD din cadrul Punctului de lucru Roznov. Ajunși la locul indicat, pompierii au constatat că în autoturismul răsturnat pe o parte se afla o femeie, conștientă și cooperantă. Pompierii au acționat pentru scoaterea victimei din autoturism. Femeia în vârstă de 27 de ani a primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD, după care a fost transportată la UPU a Spitalului Județean Piatra Neamț. De asemenea, s-a intervenit și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateria autoturismului.
„La data de 14 februarie a.c., în jurul orei 23:40, polițiștii rutieri din Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DJ 156 D, în localitatea Piatra Șoimului. Cu ocazia deplasării la fața locului și a cercetărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că, pe un sector de drum în curbă la stânga, o tânără în vârstă de 27 de ani, din aceeași localitate, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-ar fi răsturnat pe un teren, de pe partea stângă a sensului său de mers. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma evenimentului rutier, a rezultat avarierea autoturismului și vătămarea corporală a conducătorului auto, care a fost transportat la o unitate medicală. Continuăm cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, transmite IPJ Neamț.
