













La data de 28 iunie, în jurul orei 18.30, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 15, în localitatea Stejaru.
„Din primele cercetări a reieșit că, un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani, din Pângărați ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, de 41 de ani, din Piatra Neamț, ce circula în fața sa.
În urma impactului acesta ar fi fost proiectat într-un autoturism condus de un bărbat de 60 de ani, care era oprit, cu intenția de a efectua manevra de viraj la stânga, pe un drum lăturalnic.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea femeii de 41 de ani.
Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
La data de 28 iunie, în jurul orei 22.00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în Piatra Neamț.
Din primele cercetări a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 43 de ani, din Piatra Neamț, efectua manevre pentru a ieși dintr-o parcare, pe strada Dărmănești, ar fi surprins și accidentat un bărbat, de 36 de ani, din Piatra Neamț, care se deplasa în calitate de pieton.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea pietonului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cazul pietonului rezultatul a indicat o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, a transmis sinsp. Ciofu Ramona – IPJ Neamț.