În cursul zilei de 17 ianuarie a.c., polițiștii rutieri au intervenit la un accident rutier pe raza localității Hangu, produs pe fondul consumului de alcool.
Din primele cercetări se pare că în timp ce un bărbat de 62 ani, din comuna
Hangu, conducea un autoturism DN 15, nu a adaptat viteza de circulaţie la condițiile de drum, a derapat și a părăsit partea carosabilă prin dreapta sensului său de mers intrând într-o rigolă din beton.
În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto, care se afla singur în autoturism, fiind transportat cu ambulanța la Spitalul orășenesc Bicaz, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind pozitiv,
cercetările fiind continuate atât sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cât și pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.