A+ A A-

Inspectorii de Muncă au fost atacați cu drujba și toporul în timpul unui control, la Pildești, comuna Cordun

atacati cu toporulPentru desfăşurarea acţiunilor de control privind identificarea cazurilor de muncă nedeclarată, în cadrul Campaniei naţionale „O zi pe săptămână”, în data de 19.06.2018, ora 11.00, doi inspectori de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ, se aflau într-o vizită de inspecţie în localitatea Pildeşti, la un agent economic ce îşi desfăşoară activitatea în domeniul fabricării mobilei.

Aflaţi în incinta unităţii, după ce s-au legitimat şi au adus la cunoştinţa unuia dintre administratori că, cei trei salariaţi care prestau activitate vor trebui să completeze fişe de identificare, acesta i-a amenintat şi apoi i-a atacat pur şi simplu cu o drujbă şi un topor.

Inspectorii de muncă au părăsit incinta unităţii şi au formulat plângere penală împotriva administratorului pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prevăzută şi sanctionată de art. 257 din Codul Penal.

Sub aspectul răspunderii contravenţionale, angajatorul va fi sancţionat cu amendă contravenţională pentru împiedicarea exercitării controlului, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 23, alin.1 din Legea nr.108/1999.

Comunicat de presă ITM Neamț

Romanul Financiar

Copyright © 2013-2018 Pleiade 2012 Roman. Toate drepturile rezervate. Orice reproducere parțială sau integrală a conținutului acestui site se pedepsește conform legilor în vigoare.