A+ A A-

IPJ Neamț: tineri arestați pentru viol, conducători auto fără permis, accident rutier pe fondul consumului de alcool

actiuni politie neamtLa data de 8 iunie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Roznov au depistat si reținut, doi tineri de 19 şi 29 de ani, din Roznov.

Pe numele acestora au fost emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnaţi, în aceeaşi cauză, la pedepse privative de libertate de 2 ani respectiv 3 ani si 6 luni pentru comiterea infracțiunii de viol.

Polițiștii i-au condus si încarcerat pe tineri la Centrul de Detenţie Tichileşti-Brăila respectiv la Penitenciarul Bacău.

La data de 9 iunie, un echipaj al Serviciului Rutier Neamt a depistat in trafic o tânără de 18 ani, din Costișa, în timp ce conducea un autoturism din direcția Costișa - Cândești.

In urma controlului efectuat, polițiștii au constatat că nu poseda permis de conducere iar autoturismul i-a fost încredințat de către prietenul ei, un tânăr de 21 de ani, din Costișa.

Cei doi sunt cercetați pentru conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere, respectiv pentru încredințarea unui autovehicul unei persoane care nu deține permis de conducere.

La data de 9 iunie, polițiștii au intervenit la un accident rutier soldat cu victime, pe DJ 159 C, în localitatea Rediu.

Din primele cercetări a rezultat ca un bărbat de 54 de ani, din Piatra Șoimului, a condus un autoturism din direcţia Cândești – Roznov, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers si a pătruns pe acostamentul din dreapta, unde a surprins şi accidentat o femeie de 49 de ani, din Rediu.

În urma impactului, victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat alcooltest, rezultatul fiind de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital pentru prelevare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Bărbatul este acum cercetat penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

La data de 9 iunie, polițiștii Secţiei Nr. 5 de Poliţie Gârcina, au depistat in trafic, un bărbat de 32 de ani, din Dumbrava Roşie care conducea un autoturism in localitatea Alexandru cel Bun, fără a poseda permis de conducere.

Polițiștii au verificat bărbatul in bazele de date si au constatat ca acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Totodată, conducătorul auto a fost testat alcooltest, rezultatul fiind negativ.

In cauza cercetările continua sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere.

Sursa: IPJ Neamț

Romanul Financiar

Copyright © 2013-2018 Pleiade 2012 Roman. Toate drepturile rezervate. Orice reproducere parțială sau integrală a conținutului acestui site se pedepsește conform legilor în vigoare.