A+ A A-

ITM Neamț: 145 de firme controlate, 4 cazuri de muncă la negru, 9 evenimente de muncă cu incapacitate temporară

controale itm neamtÎn perioada 01.04.2018 - 30.04.2018, activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ a avut ca obiectiv principal realizarea acţiunilor din „Programul de acţiuni al Inspecţiei Muncii pe anul 2018”, a obiectivelor stabilite potrivit Legii nr.108/1999, republicată, Legii nr.319/2006, modificată şi completată şi Legii nr.53/2003, modificată şi completată.

În această perioadă, s-au efectuat un număr de 276 controale, ocazie cu care s-au constatat 356 deficienţe în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă şi s-au dispus tot atâtea măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate, aplicându-se 140 sancţiuni contravenţionale în cuantum de 47.500 lei.

9 inspectori de muncă din cadrul compartimentului SSM au realizat 131 vizite de control şi evaluare la unităţi economice şi au aplicat 129 sancţiuni contravenţionale în cuantum de 16.000 lei.

Analiza situaţiei accidentelor de muncă:

La Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ au fost comunicate 9 evenimente de muncă : 9 cu incapacitate temporară de muncă ( alunecare/împiedicare/dezechilibrare urmată de cădere la acelaşi nivel sau pe scări, agresiune în timpul serviciului, utilizarea necorespunzătoare a echipamentelor de muncă, stări de rău la locul de muncă) .

12 inspectori de muncă din cadrul compartimentului RM au controlat 145 de agenţi economici. Cu prilejul controalelor au fost aplicate un număr de 11 sancţiuni contravenţionale în cuantum de 31.500 lei, pentru încălcări ale Legii nr. 53/2003, modificată şi completată şi ale H.G. nr.905/2017.

La 4 angajatori, au fost depistate 4 cazuri de muncă nedeclarată, astfel: pentru o persoană angajatorul nu a încheiat forme legale de angajare, pentru 2 persoane depistate, contractele individuale de muncă nu au fost transmise în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii, 1 persoana a fost depistată la muncă în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractului individual de muncă cu timp partial. Au fost dispuse 4 măsuri şi s-au aplicat 4 sancţiuni contravenţionale în valoare de 30.000 lei.

Cu prilejul controalelor întreprinse în cursul lunii aprilie 2018, pentru nerespectarea prevederilor H.G. nr. 905/2017 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor au fost sancţionaţi 3 angajatori cu avertisment contravenţional şi au fost dispuse 87 de măsuri, în sensul respectării dispoziţiilor legale referitoare la înregistrarea elementelor prevăzute la art. 3, alin. 2, lit. a - i din H.G nr. 905/2017 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii, completării dosarului personal al fiecărui salariat cu cel puţin actele necesare angajării şi a respectării prevederilor legale referitoare la obligaţia de a elibera salariatului sau unui fost salariat, la cerere, în termenul legal de maxim 15 zile, o adeverinţă care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă şi în specialitate, conform dispoziţiilor art.7, alin. 6 din actul normativ mai sus menţionat.

Sursa: ITM Neamț

Romanul Financiar

Copyright © 2013-2018 Pleiade 2012 Roman. Toate drepturile rezervate. Orice reproducere parțială sau integrală a conținutului acestui site se pedepsește conform legilor în vigoare.