A+ A A-

Decizie drastică a Consistoriului Eparhial: caterisirea și excluderea din monahism pentru un fost slujitor de la Catedrala Arhiepiscopală Roman

arhiepiscopia decizieConsistoriul Eparhial Monahal al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, în conformitate cu prevederile Sfintelor Canoane ale Bisericii Ortodoxe, ale Statutului pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, ale Regulamentului autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române și ale Regulamentului pentru organizarea vieții monahale și funcționarea administrativă și disciplinară a mănăstirilor, precum și ale hotărârilor organismelor deliberative și executive centrale și eparhiale, i-a aplicat, la data de 13 februarie 2018, Protos. Elefterie (Jănică) Tărcuță, fost slujitor la Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Cuvioasa Parascheva” din Roman, următoarele sancțiuni:

-      CATERISIREA (pierderea preoției pentru totdeauna și a posibilității ocupării unui post neclerical în activitățile bisericești) prevăzută de art. 5, par. (B), alin. (1), lit. e), din Regulamentului autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române;

-      EXCLUDEREA DIN MONAHISM ȘI INTERDICȚIA DE A PURTA HAINA MONAHALĂ, prevăzută de art. 5, par. (A), alin. (2), lit. c), din Regulamentului autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române,

Aceste sancțiuni au fost pronunțate de instanța de fond, menționată mai sus, în temeiul art. 11 alin. (1), art. 34 alin. (1) lit. b), art. 39 și art. 40 alin. (1) din Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, art. 128 lit. b), lit c) și lit. g) din Regulamentul pentru organizarea vieţii monahale şi funcţionarea administrativă şi disciplinară a mănăstirilor, can. 11, can. 28 și can. 31 Ap., can. 13, can.14 și can.15 I-II, can. 6 II ec., can. 3 III ec. ; can. 18 IV ec ; can. 5 Antioh.; can. 10, can. 11și can. 62 Cartag.

Prezenta decizie a fost transmisă prin poștă, însă, dat fiind faptul că destinatarul nu a fost găsit la domiciliu, precizăm că dreptul de contestare a sentinței a fost stabilit în termen de 15 zile lucrătoare de la data publicării prezentei (12 martie 2018).

Comunicat de presă Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

Pe data de 15 septembrie 2016, presa locală scria: „Un preot din cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului a fost sancționat pentru 30 de zile, din cauza pozițiilor sale publice față de arhiepiscopul Ioachim Băcăuanul. Este vorba despre protosinghelul Elefterie Tărcuță, care susține că anumite hotărâri luate în cadrul Sinodului din Creta, hotărâri aceptate și semnate inclusiv de IPS Ioachim, sunt de natură a distruge ortodoxia.”

Romanul Financiar

Copyright © 2013-2018 Pleiade 2012 Roman. Toate drepturile rezervate. Orice reproducere parțială sau integrală a conținutului acestui site se pedepsește conform legilor în vigoare.