A+ A A-

Roman: facilități pentru transportul în comun. Cine eliberează legitimațiile de călătorie și cum se acordă

facilitati transport pristylPrin H.C.L. nr. 19/2018 s-a modificat regulamentul de acordare de gratuități pentru unele categorii de persoane și s-a aprobat cuantumul abonamentului lunar și procedura de acordare și documentele necesare a fi depuse de fiecare categorie de beneficiari.

Cum aceste gratuități sunt acordate din bugetul local al municipiului Roman, urmează ca facturarea să se facă către acesta și nu către Direcția de Asistență Socială, cum din eroare s-a prevăzut.

Regulamentul de acordare a facilităților se completează astfel:

„Eliberarea legitimațiilor de călătorie pentru transportul urban de călători, se face de către Direcția de Asistență Socială, la o data ulterioară depunerii cererii.”

„Tabelele cuprinzând semnăturile beneficiarilor și avizate de directorul operatorului vor constitui documentele justificative ale facturilor, care vor fi transmise lunar Municipiului Roman spre decontare.”

„Facilitățile pe transportul urban de călători se acordă începând din luna următoare depunerii cererii”.

Completările fac obiectul unui proiect de hotărâre care va fi supusă votului CL Roman în ședința din 16 februarie.

Romanul Financiar

Copyright © 2013-2018 Pleiade 2012 Roman. Toate drepturile rezervate. Orice reproducere parțială sau integrală a conținutului acestui site se pedepsește conform legilor în vigoare.