A+ A A-

Furau din buzunare sau genți, în zone aglomerate sau în mijloace de transport public

furau din buzunareÎn ziua de 9 ianuarie a.c., poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Piatra-Neamţ, au identificat persoanele bănuite de săvârșirea infracţiunii de tâlhărie, comisă într-un mijloc de transport în comun, la data de 6 ianuarie a.c., asupra unei femei, în vârstă de 73 ani, din Dumbrava Roşie.

Faţă de aceste persoane, doi bărbaţi şi o femeie, cu vârste cuprinse între 37 şi 29 ani, toţi din municipiul Piatra-Neamţ, s-a luat măsura reţinerii, pentru o perioadă de 24 ore.

Polițiștii au extins cercetările față de aceste persoane și au început urmărirea penală în alte 5 cauze de furt din buzunare sau genți, comise în zone aglomerate sau în mijloace de transport public, de pe raza municipiului Piatra Neamț.

Aceştia au fost depuşi în arestul I.P.J. Neamţ, urmând ca în cursul zilei de azi, să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ, cu propunerea măsurii arestului preventiv.

Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale, a persoanelor în cauză.

Sursa: IPJ Neamț

Romanul Financiar

Copyright © 2013-2017 Pleiade 2012 Roman. Toate drepturile rezervate. Orice reproducere parțială sau integrală a conținutului acestui site se pedepsește conform legilor în vigoare.