A+ A A-

Soluție pentru un spațiu care să găzduiască Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic – filiala Neamț

solutii micu copii handicapConducerea Primăriei Roman intenționează să pună la dispoziția Asociației de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din România – filiala Neamț un spațiu amenajat care să fi utilizat permanent de tinerii din asociație și părinții acestora, la diferite activități.

O primă soluție ar fi amenajarea fostului sediu al Jandarmeriei Neamț – detașamentul Roman, din str. Bogdan Dragoș.

„Primăria municipiului Roman nu are o zestre bogată, însă, cu muncă și pricepere, reușim să identificăm soluții la unele probleme ale comunității. În aceste zile, căutăm resurse pentru a oferi un spațiu optim pentru cei 60 de copii cu dizabilități din cadrul Asociației de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din România – filiala Neamț.

În acest moment, ei dispun de două cămăruțe care nu le permit să își dezvolte aptitudinile pe foarte multe ateliere, dar nici nu pot face exercițiile de recuperare atât de necesare.

Sper ca echipele proprii din Primărie să poată, cât mai repede, să transforme fosta grădiniță din cartierul Bălcescu într-un spațiu optim pentru ei, cu o cale de acces generoasă pentru părinții care-i aduc la centru cu mașinile, dar și cu un loc de joacă dotat cu echipamente potrivite și sigure pentru ca toți copiii cu dizabilități să se poată bucura de jocurile și frumusețea copilăriei”, a precizat Lucian Micu, primarul municipiului Roman.

Imobilul este compus dintr-o clădire cu suprafața de 162,00 mp, alcătuită din 4 încăperi, hol, grup sanitar şi terenul aferent de 480 mp.

Romanul Financiar

Copyright © 2013-2018 Pleiade 2012 Roman. Toate drepturile rezervate. Orice reproducere parțială sau integrală a conținutului acestui site se pedepsește conform legilor în vigoare.