A+ A A-

Urmează ZILELE DIASPOREI în Piața Roman Vodă. Trei zile de spectacole și voie bună pentru romașcani

zilele diasporeiS.C. VIOBETI COMIMPEX S.R.L. în colaborare cu Primăria Roman va organiza FESTIVALULUI TRADIȚIONAL AL MEȘTEȘUGARILOR – ZILELE DIASPOREI, din perioada 25 - 27 august 2017.

În cadrul acestui eveniment dedicat cetățenilor din municipiul Roman și din Zona Roman precum și celor din diaspora veniți în vacanță, se vor desfășura spectacole cu artişti consacraţi, vor participa meșteșugari și producători tradiționali din țară, se vor organiza terase de alimentație publică pentru desfacerea şi consumul băuturilor alcoolice şi non-alcoolice, produselor alimentare şi nealimentare, precum și un parc de distracții în Piața Roman-Vodă (Parcare Primărie).

Firma organizatoare va folosi timp de 6 zile (începând cu miercuri 23 august 2017 de la ora 20:00 până luni 28 august 2017 ora 22:00), locaţia pusă la dispoziţie pentru montarea/demontarea echipamentului tehnic şi a întregii logistici pentru realizarea evenimentului propriu-zis și pentru parcul de distracții.

Primăria Roman nu cheltuie nicio sumă de bani pentru organizarea acestui eveniment.zilele diasporei 2

Programul pe zile

Vineri: 25.08.2017

1. ANSAMBLUL „CUNUNA MUNTELUI”

2. ȘTEFAN ENĂȘEL

3. LORENA

Sâmbătă: 26.08.2017

1. FUEGO

2.ANSAMBLUL „GOSPODARII DE PE VALEA ASĂULUI”

3. JULL

4. BAMBI

Duminică: 27.08.2017

1. LAURA HAIDĂU

2. NOSFE

3. SHIFT

În cursul lunii august vom organiza mai multe evenimente cu și pentru romașcanii care, din diverse motive, au decis să plece în alte țări și care, în acest fel, sunt invitați să se reconecteze cu comunitatea locală.

Vreau să le transmit romașcanilor de pretutindeni că Romanul înseamnă pentru noi toţi acasă, iar eu îmi afirm întreaga disponibilitate de a-i sprijini. Oraşul nostru este într-o continuă transformare şi doresc să îi avem alături și pe romașcanii ce lucrează peste hotare, pentru că experiența și ideile lor pot contribui la dorința comună, ca Romanul să fie un oraș modern și european”, a declarat primarul Lucian Micu.

Romanul Financiar

Copyright © 2013-2017 Pleiade 2012 Roman. Toate drepturile rezervate. Orice reproducere parțială sau integrală a conținutului acestui site se pedepsește conform legilor în vigoare.