A+ A A-

JUDEȚUL NEAMȚ: REALIZĂRI ÎN 2014 – PRIORITĂȚI ÎN 2015!

JUDEȚUL NEAMȚ: REALIZĂRI ÎN 2014 – PRIORITĂȚI ÎN 2015!

 

poza deschidere stire judetul neamt realizari in 2014Vineri, 19 decembrie, Prefectul Județului Neamț a condus lucrările Colegiul Prefectural. Întrunirea s-a derulat sub o temă generică „Colegiul Prefectural – realizări 2014 – priorități 2015”.

„Am să prezint câteva lucruri ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, dar și din punctul de vedere al managerului Instituției Prefectului.

Câteva evoluții ale indicatorilor economici și sociali sunt de natură să ne facă să fim mai optimiști și să privim cu încredere spre anul viitor.

IPI (indicii producției industriale ) – indică o evoluție pozitivă a producției industriale totale la nivel de județ de la 85,8% (ianuarie 2014) la 110,7% (septembrie 2014)

Total exporturi FOB – indică o evoluție pozitivă a comerțului internațional cu bunuri în perioada anului 2014. Soldul FOB/CIF (export-import) a fost unul pozitiv (excedent) tot timpul anului 2014, județul Neamț numărându-se printre puținele județe cu excedent, în timp ce la nivel național s-a înregistrat deficit. În perioada ianuarie-iulie2014, județul Neamț a înregistrat un excedent de 48.649 mii euro.

Efectivul salariaților – de la 77.556 persoane (ian) la 78.175 persoane (septembrie), indică o creștere a efectivului de salariați (619 persoane), în perioada anului 2014, creștere înregistrată în toate sectoarele de activitate ( Agricultură, vânătoare și servicii anexe, silvicultură și pescuit – 25 persoane; industrie și construcții – 223 persoane; servicii – 371 persoane). Această creștere poate fi corelată și cu scăderea numărului șomerilor înregistrați: 11.889 persoane (septembrie 2014) față de 12.975 persoane (ianuarie  2014) .

Dacă la nivel macroeconomic s-au înregistat evoluții pozitive,  iată că acest lucru s-a resimțit și în teritoriu.

Deși județul nostru a fost încercat de inundații și în anii trecuți, abia în acest an s-au putut aloca sume pentru refacerea infrastructurii afectate, ca urmare a proiectelor de hotărâre de Guvern pe care le-am promovat.  Prin Hotărârea de Guvern nr. 805 din septembrie 2014 s-au alocat 3.604.000 lei pentru 51 de localități.

Rectificările bugetare, adoptate în ultima parte a anului, au condus la reducerea arieratelor înregistrate la nivelul unităților administrativ teritoriale: în septembrie prin OG 9/2014, sumele utilizate pentru achitarea plăților restante au fost de 647.363 lei; în luna octombrie prin OUG 59/2014  sumele utilizate în același scop au fost de 2.180.000 lei; în luna noiembrie în baza OUG 59/2014 sumele utilizate pentru achitarea plăților restante au fost de 492.776 lei; cu deosebire prin rectificarea bugetară în baza OUG 74/2014 s-au alocat sume pentru achitarea arieratelor înregistrate și neachitate până la data intrării în vigoare a ordonanței pentru care s-au făcut solicitări în sumă de 10.192.172 lei.

Am să enunț și câteva din realizările instituției.poza interior stire judetul neamt realizari in 2014

A fost realizat GHIDUL INVESTITORULUI în română și engleză, document postat pe site-ul instituţiei prefectului.

Proiectul în sprijinul tinerilor care părăsesc sistemul de protecție institutionalizat, în care am fost parteneri, s-a finalizat cu bine, a fost apreciat și inclus în Ghidul de bune practici elaborat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici în cadrul Conferinței Internaționale ”Inovație și Calitate în Sectorul Public”

A fost depus spre finantare la Fondul Român de Dezvoltare Socială, proiectul „Un pas înainte pentru sănătatea şi educaţia romilor din judeţul Neamţ”, proiect aflat în evaluare finală. 

S-au promovat două acorduri de colaborare cu provincia Wipptal  din Tirolul de Sud şi Camera de Turism a Poloniei. Ambele inițiative sunt destinate, în principal, sprijinirii turismului nemțean.

Cele trei rânduri de alegeri au fost bine organizate și am fost apreciați de persoanele implicate în acest proces.

Pentru anul viitor consider că putem să privim lucrurile cu încredere și speranță de mai bine. Două din măsurile Guvernului privind reducerea cu 5 puncte procentuale a cotei de calcul pentru contribuția socială datorată de angajator și neimpozitarea profitului reinvestit vor reprezenta importante resurse rămase la dispoziția angajatorului, care poate fi utilizate fie pentru o mai bună recompensare a muncii sau noi angajări, fie pentru finanțarea activității curente și a investițiilor. Am rugat să fie făcută o estimare ce înseamnă acest lucru pentru cei peste 9.000 de angajatori care au depus declarații la Administrația Finanțelor Publice și comparând lunile iulie cu octombrie, lună din care se aplică cota diminuată, aceasta înseamnă 6,16 milioane lei” a prezentat, în deschiderea lucrărilor, Ioan Vlad Angheluță, prefectul județului Neamț.

De asemenea a fost subliniată, la capitolul reușite, redeschiderea Spitalului orașenesc Bicaz, ca rezultantă a eforturilor tuturor factorilor responsabili de la nivel județean.

„Anul viitor vor fi și multe provocări și reajustări ale instituțiilor statului. Astfel OUG 86 din 17 decembrie 2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative prevede, între altele, înființarea Agenției Naționale pentru Inspecția Muncii și Securitate Socială, iar la nivelul fiecărui județ se vor înființa Direcții Județene de Muncă și Securitate Socială prin preluarea atribuțiilor și structurilor de la Agențiile pentru Plăți și Inspecție Socială Județene și de la Inspectoratele Teritoriale de Muncă.

Este o zonă cu mulți beneficiari și reorganizarea are în vedere creșterea capacității admisnitrative a instituțiilor și servicii mai bune pentru cetățenii beneficiari” a completat prefectul județului.

Au luat cuvântul mai mulți șefi ai serviciilor publice deconcentrate care au prezentat principalele realizări ale anului 2014 și prioritățile anului vitor. „Toate realizările acestui an, nu ar fi fost posibile fără sprijinul instituţiilor statului de la nivelul judeţului. Ne-ați fost alături în realizarea de acțiuni și evenimente, în aplicarea unor proiecte guvernamentale și in rezolvarea unor situații dificile. V-ați făcut datoria cum ați putut  mai bine şi, cu această ocazie, vă adresez mulţumiri pentru întreaga colaborare.

Este momentul să mulţumim partenerilor noştri sociali, sindicate, patronate, organizaţii de vârstnici, pentru colaborare şi înţelegerea de care au dat dovadă. De asemenea mulţumesc reprezentanţilor mass media pentru că ne-au fost, pot spune, parteneri. Aţi reflectat cu obiectivitate şi promptitudine acţiunile instituţiei  noastre şi aţi fost alături de noi la diverse evenimente.

Prin activitatea noastră ne-am aflat în slujba cetăţeanului, am aplicat principiul tratamentului egal faţă de toţi cei care ni s-au adresat, asigurându-ne că este înlesnit accesul liber la informaţii şi transparenţa asupra activităţilor.

În final vă doresc tuturor un an mai bun, cu împliniri, sănătate, putere de muncă şi multă înţelepciune în toate deciziile pe care le aveţi de luat, atât în viaţa profesională cât şi în cea personală” a mai spus în încheiere  prefectul județului.

Informațiile aparțin Prefecturii Neamț.

Copyright © 2013-2017 Pleiade 2012 Roman. Toate drepturile rezervate. Orice reproducere parțială sau integrală a conținutului acestui site se pedepsește conform legilor în vigoare.