A+ A A-

FOSTUL SEDIU AL JANDARMERIEI DEVINE CENTRU DE DAUNE AUTO!

FOSTUL SEDIU AL JANDARMERIEI DEVINE CENTRU DE DAUNE AUTO!

 

SERVICE ANANIA PROPUNE PRELUAREA CU CHIRIE A IMOBILUL CA SĂ ÎL TRANSFORME ÎN CENTRU DE ASISTENȚĂ ÎN DOMENIUL DAUNELOR AUTO.

poza deschidere stire fostul sediu al jandarmerieiLa ultima întâlnire a aleșilor locali romașcani, pe ordinea de zi au figurat mai multe puncte care nu au pus probleme în dezbatere.

Unul dintre punctele discutat în Consiliul Local Roman, din 19 decembrie, s-a referit al o propunere benefică pentru comunitatea romașcană.

Astfel, s-a aprobat închirierea prin licitaţie publică a clădirii în suprafaţă de 162,00 mp şi terenului aferent în suprafaţă de 480 m.p., situate în judeţul Neamţ, municipiul Roman, str. Bogdan Dragoş, nr. 262, imobil care face parte din domeniul public al municipiului Roman.

Închirierea se va face pentru o perioadă de 10 ani, pornind de la preţul de 3 euro/m.p./lună pentru clădire şi 0.06 lei/mp/an pentru terenul aferent.

„În imobilul situat în str. Bogdan Dragoş nr. 262 a funcţionat până în această vară, Inspectoratul judeţean de jandarmi Neamţ.poza interior stire fostul sediu al jandarmeriei

La sugestia S.C. Service Anania S.R.L. Roman, construcţia ar putea fi amenajată pentru birourile unui centru de asistenţă în domeniul daunelor auto, care să poată oferi consultanţă de specialitate şoferilor ai căror autovehicule au fost implicate în accidente rutiere uşoare.

Imobilul este compus dintr-o clădire cu suprafaţa de 162,00 mp, compusă din 4 încăperi, hol, grup sanitar şi terenul aferent de 480 mp.

Scopul închirierii este acela de a se asigura astfel paza şi întreţinerea adecvată a imobilului, nefolosit în acest moment, care datorită poziţionării oarecum periferice, poate fi lesne distrus de răuvoitori”, se precizează în expunerea de motive, de către șeful administrației romașcane.

Imobilul fiind proprietate publică, Legea 215/2001R a administraţiei publice locale, impune ca procedura de atribuire să fie cea a licitaţiei publice, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Consiliului Local, singurul în măsură să decidă asupra duratei şi preţului de pornire.

Copyright © 2013-2017 Pleiade 2012 Roman. Toate drepturile rezervate. Orice reproducere parțială sau integrală a conținutului acestui site se pedepsește conform legilor în vigoare.