A+ A A-

TICHETELE DE MASĂ VOR FI ȘI ÎN FORMAT ELECTRONIC!

TICHETELE DE MASĂ VOR FI ȘI ÎN FORMAT ELECTRONIC!

 

poza deschidere stire tichete de masa in format electronicAngajatorii vor putea opta pentru acordarea tichetelor de masă în format electronic, oferite sub forma unui portofel electronic alimentat de societățile comerciale emitente.

Proiectul de Hotărâre de Guvern implementează modificările aduse Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă prin Legea nr.291/2013, prin introducerea posibilităţii emiterii de tichete de masă şi pe suport electronic, ca o alternativă modernă la cele pe suport de hârtie.

Potrivit proiectului de act normativ, angajatorii vor stabili împreună cu reprezentanții sindicatelor sau ai salariaților, prin contractele colective de muncă, clauze privind acordarea alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă, precum și forma suportului acestora, respectiv suport electronic și/sau hârtie.

În cazul acordării tichetelor de masă în format electronic, angajatorii vor alimenta suportul electronic cu valoarea nominală aferentă tichetelor de masă, care va fi folosită exclusiv pentru achiziționarea de produse alimentare, fără a fi permisă efectuarea de operaţiuni de retragere de numerar.poza interior stire tichete de masa in format electronic

De asemenea, noile reglementări care vor fi introduse în proiectul de hotărâre creează angajaţilor posibilitatea de a utiliza mai flexibil tichetele de masă. În acest sens, vor fi eliminate prevederile care limitează utilizarea a maximum două tichete de masă/zi, în concordanţă cu modificările aduse prin Legea nr.291/2013 pentru modificarea Legii nr.142/1998 privind acordarea tichetelor de masă.

Un alt element de noutate introdus de proiectul de act normativ constă în aplicarea unitară a reglementărilor în cazul salariaților care lucrează în regim de tură. Astfel, în cazul în care un angajat lucrează în ture și timpul de lucru este mai mare de 8 ore/zi, numărul de tichete de masă (indiferent de suportul pe care sunt emise: hârtie sau electronic) la care are dreptul pe lună se calculează adunând numărul de ore lucrate și împărțind această sumă la 8. Concret, în proiectul de hotărâre se menționează că salariații vor beneficia lunar de un număr de tichete de masa cel mult egal cu numărul de zile în care sunt prezenți la lucru în unitatea angajatorului, iar acest număr nu poate depăși numărul de zile lucrătoare.

Proiectul de act normativ include, de asemenea, informații privind modul în care angajatorii vor putea achiziționa tichetele electronice. Pe lângă implementarea reglementărilor privind acordarea tichetelor de masă pe suport electronic, proiectul urmărește și alte obiective, precum: creşterea disciplinei contractuale şi siguranţei financiare a sistemului tichetelor de masă, asigurarea unui control mai eficient al utilizării tichetelor de masă.

În cadrul procesului de elaborare a proiectului de hotărâre a Guvernului s-a avut în vedere ca noile prevederi legale să asigure accesul tuturor entităţilor interesate să devină emitenţi de tichete de masă pe o piaţă concurenţială, concomitent cu respectarea caracterului de beneficiu social oferit angajaţilor pentru acoperirea costurilor de masă.

Reglementările cuprinse în proiectul hotărârii de guvern au fost stabilite în urma consultării cu Asociaţia emitenţilor de tichete de masă din România, Asociaţia Română a Băncilor, Asociaţia de plăţi electronice din România, Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel ALFA”, Consiliul naţional al întreprinderilor private mici şi mijlocii din România şi Asociaţia Marilor Reţele Comerciale.

Asupra proiectului de Hotărâre de Guvern vor avea loc consultări în cadrul Comisiei de Dialog Social miercuri, 26 noiembrie 2014, începând cu ora 16.00.

Informațiile aparțin Ministerului Finanțelor Publice.

Copyright © 2013-2017 Pleiade 2012 Roman. Toate drepturile rezervate. Orice reproducere parțială sau integrală a conținutului acestui site se pedepsește conform legilor în vigoare.