A+ A A-

ÎN 2015, PRIMĂRIA ROMAN VA AVEA GAZE CU PREȚ MAI MIC!

ÎN 2015, PRIMĂRIA ROMAN VA AVEA GAZE CU PREȚ MAI MIC!

 

poza deschidere stire in 2015 primaria roman va avea gazeJoi, 20 noiembrie, a avut loc la Bursă licitația care a vizat aprovizionarea cu gaze naturale, pentru anul 2015, a Primăriei Roman cu toate obiectivele sociale din administrare și pentru Spitalul Municipal de Urgență Roman.

După ce cu câteva zile în urmă, municipalitatea anunța că pentru anul 2015, tot în urma înscrierii la licitație la bursă, va avea energie electrică la un preț mai mic decât în anul 2014, iată că joi s-a stabilit ca și gaze să cumpere mai ieftin.

„Au fost patru operatori care „s-au bătut” pentru contract și preț. Noi consumăm anual 18.000 de MW, energie din gaze naturale. Primăria Roman consumă 14.000 de MW iar Spitalul Roman încă 4.000 de MW, anual.

Când vorbim de primărie ne referim la școli, grădinițe, centrele sociale, Direcția Piețelor, Piscina Publică, Sala Polivalentă.poza interior stire in 2015 primaria roman va avea gaze

Înainte, aveam un preț de 204 lei, per MW, iar acum am obținut un preț de 123 de lei cu 103, per MW, aceasta însemnând cam trei miliarde și ceva, lei vechi, anual.

Concluzia este că, dacă ieșim pe bursă este un lucru bun. Au fost trei firme din București și E-On Gaz de la Târgu Mureș, care a ieșit pe locul IV. Am înțeles că a câștigat să ne furnizeze gaze naturale S.C. GAZ PROIECT București.

Un lucru foarte bun este acela că, în cazul unor scumpiri, prețul rămâne același pe tot parcursul anului”, a menționat Ovidiu Bojescu, city managerul municipiului Roman.

Primele facturi cu noul preț al gazelor naturale vor fi primite de administrația romașcană în luna februarie 2015, pentru consumul din ianuarie 2015.

Vlăduț Clapa

Copyright © 2013-2017 Pleiade 2012 Roman. Toate drepturile rezervate. Orice reproducere parțială sau integrală a conținutului acestui site se pedepsește conform legilor în vigoare.