A+ A A-

STUDENȚIADA 2014 – GRATUITĂȚI PENTRU STUDENȚI!

STUDENȚIADA 2014 – GRATUITĂȚI PENTRU STUDENȚI!

 

poza deschidere stire studentiadaSTUDENȚIADA, unul dintre cele mai mari evenimente studențesti din România, ajuns la cea de-a 9-a ediție, va avea loc anul acesta în perioada 17-23 noiembrie 2014, în 14 centre universitare din România și va reuni sub egida sa evenimente din sectoare precum educație, mediu, cultură, sport, dezvoltare personală, sănătate, voluntariat sau antreprenoriat social.

Uniunea Națională a Studenților din România (UNSR), organizatorii evenimentului, și-au propus să ofere studenților din București, Iași, Craiova, Timișoara, Targoviște, Târgu Jiu, Târgu Mureș, Petroșani, Galați, Constanța, Brașov, Ploiești, Pitești, Bacău o săptămână plină de activități inedite, menite să îi ajute să  deprindă compentențe necesare dezvoltării individuale si să sublinieze rolul important pe care tinerii îl au ca cetățeni, oferindu-le șansa de a se cunoaşte, de a interacţiona şi de a se implica în proiecte comune, în vederea consolidării ideii de apartenenţă la spaţiul comunitar.poza interior stire studentiada

Organizatorii au promis evenimente cu tradiție, precum manifestări culturale, competiții sportive și petreceri tematice, dar și unele inedite: cross cu biciclete, dezbateri privind angajabilitatea sau lecții de teatru. Festivalul va culmina sâmbătă, 22 noiembrie, cu un concert de excepție susținut de Voltaj, Vescan si Doddy  în cadrul Rectoratului UPB, iar săptămâna se va încheia duminică, 23 noiembrie cu un recital extraordinar al Corului Universității Naționale de Muzică din București.

Accesând www.studentiada.ro , puteți afla toate detaliile despre:

 - Bilete gratuite la muzeu, operă, film, teatru

 - Competiții sportive (fotbal, badminton, tenis de câmp, jocuri de sală, șah, table, ciclism)

 - Traininguri, workshopuri, conferinţe, expoziţii, dezbateri, seminarii

 - Petreceri tematice, concursuri de cultură generală, concursuri trăznite, concerte.

Informațiile aparțin UNSR.

Copyright © 2013-2017 Pleiade 2012 Roman. Toate drepturile rezervate. Orice reproducere parțială sau integrală a conținutului acestui site se pedepsește conform legilor în vigoare.