A+ A A-

MAJORARE SALARIALĂ ÎN SĂNĂTATE: 100 DE LEI DE LA 1 IANUARIE

MAJORARE SALARIALĂ ÎN SĂNĂTATE: 100 DE LEI DE LA 1 IANUARIE

 

poza deschidere stire majorare salariala in sanatateÎncepând cu 1 ianuarie 2015, personalul din cadrul sistemului public sanitar şi cel de asistenţă socială vor beneficia de majorarea cu 100 lei la cuantumul brut al salariilor de bază.

La propunerea Ministerului Sănătăţii, după negocierea pe care autorităţile centrale din domeniul finanţelor publice, muncii şi sănătăţii au avut-o cu sindicaliştii din Sănătate, Guvernul României a aprobat marți, 4 noiembrie, Ordonanţa de Urgenţă privind  salarizarea  personalului din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială în anul 2015.

„Peste 300 000 de persoane din sistemul sanitar, inclusiv din unităţi medico – sociale dar şi din sistemul de asistenţă socială vor beneficia de aceste majorări, cu posibilitatea ca, după jumătatea anului 2015 să existe noi majorări“ a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae BĂNICIOIU.poza interior stire majorare salariala in sanatate

În cursul după-amiezei de miercuri, 29.10.2014, Biroul Executiv al Federaţiei SANITAS s-a întâlnit cu premierul României dl Victor Ponta, precum şi cu o parte dintre miniştrii şi înalţii demnitari ai Guvernului României. Din partea M.S. a fost prezent dl Ministru Nicolae Banicioiu împreună cu dl Secretar de stat Alin Tucmeanu. Ministerul Muncii a fost reprezentat de către d-na Rovana Plumb, iar Ministerul Finanţelor Publice a fost reprezentat de către dl Darius Valcov.

„Referitor la creşterea veniturilor salariaţilor din sistemul de sănătate şi asistenţă socială, vă informăm că această creştere de venituri va fi realizată într-o sumă fixă de 100 lei brut, pe lună, pentru toţi salariaţii.

Această creştere va fi aplicată de la 1 ianuarie 2015. Salariul minim pe economie va creşte în cursul anului 2015 în două tranşe, după cum urmează:

- de la 900 la 975 lei, cu începere de la 1 ianuarie 2015;

- la 1050 lei cu începere de la 1 iulie 2015”, se precizează într-un comunicat al Federației SANITAS. 

Copyright © 2013-2017 Pleiade 2012 Roman. Toate drepturile rezervate. Orice reproducere parțială sau integrală a conținutului acestui site se pedepsește conform legilor în vigoare.