A+ A A-

MARCEL S.R.L. A PARTICIPAT LA S.I.A.L. PARIS

MARCEL S.R.L. A PARTICIPAT LA S.I.A.L. PARIS

 

poza deschidere stire marcel la sial paris45 de companii românești din domeniul industriei agroalimentare au participat în perioada 19 – 23 octombrie 2014, la Paris la Salonul Internaţional al produselor agroalimentare (SIAL), una dintre manifestările expoziţionale de referinţă pentru acest sector.

Aflată la cea de-a 4-a participare consecutivă, România a fost prezentă în acest an cu un pavilion naţional în cadrul căruia au expus mai multe firme de prestigiu în acest domeniu, de la noi din zonă, singura firmă participantă fiind MARCEL S.R.L.

Oamenii de afaceri români prezenţi la târg au avut numeroase contacte de afaceri cu firme de comerţ şi distribuţie din Franţa, din spaţiul UE şi din ţări din afara spaţiului comunitar, creându-se astfel condiţii pentru creşterea exporturilor şi pentru identificarea de noi oportunităţi de colaborare pe aceste pieţe.

O mare parte dintre expozanţii români au luat parte la întâlnirea organizată de BPCE Paris şi grupul Carrefour, cu scopul îmbunătăţirii colaborării cu producătorii români şi maximizării şanselor de export pe piaţa franceză.poza interior stire marcel la sial paris

Ediţia SIAL 2014 a marcat şi aniversarea a 50 de ani de existenţă a Salonului, fiind inaugurată de ministrul francez al agriculturii, industriei agroalimentare şi pădurilor, Stephane Le Foll, care a subliniat importanţa sectorului agroalimentar pentru economia franceză: primul sector prelucrător ca cifră de afaceri, număr de angajaţi (peste 425.000) şi număr de firme (15.800). Cu un sold comercial de peste 12,8 miliarde Euro, sectorul agroalimentar generează al doilea excedent comercial al Franţei, după sectorul aeronautic.

Timp de 5 zile, pe o suprafaţă de cca. 150.000 m², cei peste 6500 de expozanţi, din care 84% străini, veniţi din 104 ţări au fost prezenţi la Centrul internaţional de expoziţii din Paris Nord Villepinte. Ediţia din acest an s-a remarcat prin diversitatea ofertei, grupate în 20 de segmente ale filierei agroalimentare, precum şi prin numărul mare de produse înscrise în competiţia pentru inovaţie în domeniu. Aniversarea a 50 de ani ai SIAL a atras

un numar record de vizitatori (peste 150.000), din care peste 54% provin din domeniul comerţului şi distribuţiei, 24% din industria de profil şi 18% din domeniul alimentaţiei publice.

Informațiile aparțin Serviciului Comunicare din cadrul Ministerului Economiei.

Copyright © 2013-2017 Pleiade 2012 Roman. Toate drepturile rezervate. Orice reproducere parțială sau integrală a conținutului acestui site se pedepsește conform legilor în vigoare.